Viata este cel mai frumos dar daruit de divinitate..

Viata este cel mai frumos dar daruit de divinitate..

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Cum sa ne construim propria fericire

,,În fiecare zi, totul îmi merge din ce în ce mai bine din toate punctele de vedere!”
Iată autosugestia pe care ne sfătuia să o repetăm Emile Coue, autorul metodei Coue, părintele gândirii pozitive şi al autosugestiei.
Născut în 1857 şi decedat în 1926, Emile Coue, farmacistul din Nancy care a descoperit puterea imaginaţiei şi a sugestiei în vindecarea pacienţilor lui, ne face să conştientizăm importanţa gândurilor pozitive şi a autosugestiei asupra mentalului nostru şi a sănătăţii în general.
Practicând autosugestia dimineaţa la trezire sau seara la culcare (sau amândouă, ceea ce este şi mai bine) ne putem controla şi ameliora sănătatea.
Emile Coue cita adesea textul lui Blaise Pascal despre ameţeală şi voinţă pentru a-şi susţine observaţiile asupra autosugestiei: „Fiecare dintre noi este capabil să meargă pe o scândură de 10 metri lungime şi 25 centimetri lăţime dacă aceasta este aşezată pe pământ. Să presupunem că această scândură este aşezată între cele două turnuri ale unei catedrale… puţini sunt cei care s-ar încumeta”.
În ciuda tuturor eforturilor de voinţă posibile, căderea este aproape inevitabilă. În primul caz, imaginaţia ne spune că traversarea este uşoară, în al doilea caz, ne imaginăm căderea. Coue a dedus de aici marele principiu al sugestiei: imaginaţia este mereu înaintea voinţei.
Ce este autosugestia?
Definiţiile sugestiei şi autosugestiei sunt diferite, în funcţie de şcoală.
Emile Coue definea sugestia ca fiind „acţiunea de a impune o idee creierului unei persoane”.
Profesorul Hippolyte Bernheim definea sugestibilitatea ca o „aptitudine a creierului de a primi sau evoca idei şi tendinţa sa de a le realiza, de a le transforma în acte”.
Dacă privim societăţile care cheltuiesc sume mari ca să ne bombardeze cu sugestii publicitare repetitive, suntem nevoiţi să ne dăm seama că merge. Credeţi că aceste societăţi ar cheltui atâţia bani dacă sugestia şi autosugestia nu ar avea efect?
Alţii au spus de asemenea că sugestia ar fi pusă în valoare de forţa inconştientului sau de implantarea unei idei în creier.
Şi autosugestia? Acelaşi răspuns ca şi pentru cuvântul sugestie, cu diferenţa ca rămâneţi stăpânii sugestiei. Adică voi sunteţi cei care alegeţi sugestia care vă va fi impusă.
Pe scurt, autosugestia este implantarea de către sine însuşi a unei idei în creier, în loc să îi lăsaţi pe ceilalţi să o facă.
Care este diferenţa dintre autosugestie şi efectul placebo?
Autosugestia se diferenţiază de efectul placebo în două feluri: efectul placebo se referă doar la folosirea unei substanţe cu proprietăţi farmacologice, pe când autosugestia nu are nevoie de un suport fizic. Autosugestia desemnează orice efect datorat credinţei, pe când efectul placebo desemnează efecte medicale, terapeutice… într-un cuvânt, legate de medicină. Efectul placebo este o formă specială a autosugestiei.
Milioane de persoane s-au vindecat de boli (câteodată grave) practicând autosugestia conştientă. Este o metodă care funcţionează, iar autosugestia practicată de numeroşi terapeuţi dă rezultate spectaculoase.
Iată câteva exemple:
Omul de afaceri Will Clement Stone, care a devenit miliardar plecând de la nimic, afirmă că a reuşit datorită autosugestiei.
Oncologul Carl Simonton spune că imaginile şi gândurile pozitive dezvoltate împotriva cancerului provoacă „efecte” considerabile asupra procesului de autovindecare.
Autorul american Og Mandito ne explică de asemenea că practicarea regulată a autosugestiei pozitive este cel mai mare factor de schimbare.
Doctorul Maxell Maltz, chirurg estetician şi autorul „Psihociberneticii” (vândută în 30 milioane de exemplare) ne aminteşte că creierul este programat plecând de la „date” (gânduri, experienţe, imagini mentale), iar imaginarul ne guvernează actele, deciziile, întâlnirile… şi că este suficient să schimbăm acest imaginar prin autosugestie, de exemplu, pentru a ne schimba gândurile.
În fine, Shakti Gawain, autoarea numeroaselor best-seller-uri despre transformarea pozitivă, este dovada vie a binefacerilor autosugestiei, pe care o practică în mod regulat.
De ce se practică autosugestia?
Straturile cele mai profunde ale inconştientului sunt foarte sensibile la sugestiile dictate de voinţa conştientă. Diferitele metode de punere în „stare de sugestibilitate”, cum ar fi autohipnoza, Programarea Neuro-Lingvistică, sofrologia sau chiar yoga, ne conduc spre o stare foarte înaltă de receptivitate pentru sugestie sau autosugestie conştientă, deschizându-ne calea de acces spre aceste straturi. Sugestiile formulate în acel moment sunt întărite prin puterea formidabilă a inconştientului şi pot exercita o mare influenţă asupra personalităţii noastre.
Autosugestia permite îmbunătăţirea sănătăţii, dezvoltarea calităţilor sau aptitudinilor (sport, încredere în sine, comunicare, memorie…) sau modificarea comportamentului. Autosugestia este un instrument puternic de schimbare şi de dezvoltare personală. Influenţa pe care poate să o aducă autosugestia asupra vieţii voastre şi asupra fericirii voastre este de-a dreptul fenomenală.
Autosugestia este posibilitatea de a vă influenţa voinţa, spiritul şi corpul. Prin autosugestie, puteţi declanşa reacţii fiziologice, ca de exemplu să vă încetiniţi pulsul, să vă atenuaţi o senzaţie de durere, dar şi să vă schimbaţi metabolismul pentru a favoriza vindecarea.
Fiecare dintre noi practică autosugestia fără să ştie, în sensul bun sau în sensul rău. Autosugestia practicată conştient oferă posibilitatea ca fiecare dintre noi să-şi însuşească acest mecanism natural şi să-l folosească, alegându-şi singur ideile şi sugestiile. În caz contrar, ca orice instrument prost folosit, riscaţi să suportaţi autosugestii involuntare şi să împiedicaţi orice progres.
Creativitate, idei, pasiune, motivaţie, calm, pe toate aceste le puteţi transpune în realitate. Vă puteţi transforma viaţa pur şi simplu practicând autosugestia, care este un instrument foarte simplu de utilizat.
Alegerea propriei autosugestii
Datorită autosugestiei, se spune că voinţa devine putere! Dar ştiţi cu adevărat ce vreţi? Singura modalitate de a obţine un răspuns este să vă puneţi această întrebare.
Acordaţi-va un timp, doar pentru voi şi începeţi să vă puneţi întrebări. Care este scopul adevărat al vieţii voastre, care sunt obiectivele pe care vreţi să vi le fixaţi şi să le atingeţi prin autosugestie pozitivă „Sunt pregătit/ă pentru schimbare şi mi-o doresc cu adevărat?” „Care este adevărata mea problemă şi care sunt îmbunătăţirile pe care vreau să le aduc în viaţa mea?”.
Este indispensabil să recurg la acest mic „brainstorming” înaintea oricărei tentative de schimbare prin practicarea autosugestiei. După cum s-a văzut de multe ori, pentru a se obţine rezultate prin autosugestie sau prin orice altă metodă de creştere personală, este necesar ca atât conştientul cât şi inconştientul să lucreze împreună. Sugestia pe care încercaţi să o implantaţi în inconştient nu va putea forţa spiritul vostru conştient dacă, conştient şi voluntar, nu doriţi acest lucru. Conflictul se va instala din nou. Fiecare îşi cunoaşte nevoile proprii, dorinţele şi motivaţiile, aşa că acordaţi-vă un timp pentru a reflecta la ceea ce doriţi, definiţi-vă obiectivele şi scrieţi-le pe o foaie de hârtie. Toţi terapeuţii sunt de acord că autosugestia este mult mai eficace dacă materializaţi „în scris” scopul pe care îl aveţi şi motivaţia, iar acest lucru vă va ajuta foarte mult să vă construiţi propria autosugestie. Puteţi să luaţi o foaie de hârtie şi să începeţi chiar acum.
Nu contează obiectivul pe care vi-l fixaţi, trebuie doar să vă ţineţi de el până ce l-aţi atins. Este mai eficient să lăsaţi inconştientul să lucreze cu sugestii pentru un singur obiectiv decât să vă lansaţi în prea multe sugestii în acelaşi timp.
Autosugestia trebuie să fie…
Emil Coue, farmacistul care a uimit lumea în 1920 cu metoda sa de sugestie, spunea: „Sugestiile trebuie făcute fără efort, dacă vreţi ca ele să fie eficiente”.
Acum ştiţi ce doriţi şi exact ceea ce vreţi să obţineţi. E timpul să vă construiţi sau să vă inventaţi propria autosugestie adaptată obiectivului dumneavoastră. Ca să o faceţi cât mai eficientă, trebuie să respectaţi câteva reguli, unanim cunoscute.
1. Autosugestia trebuie să fie … realizabilă.
Eficienţa autosugestiei depinde, bineînţeles, de realismul cererii. Aşa cum spunea Emil Coue, dacă vi s-a amputat un picior şi practicaţi autosugestia cu scopul de a-l face să crească la loc, aceasta nu va da rezultate. Este de preferat ca obiectivele să fie realizabile pe un termen mai scurt sau mai lung şi să le împărţiţi în obiective mai mici, ca să le realizaţi unele după altele. De îndată ce l-aţi îndeplinit pe primul cu prima autosugestie, treceţi la următorul şi trataţi-l în acelaşi fel până ce se realizează ,ca să mergeţi mai departe. În acest fel veţi construi şi veţi aduna încetul cu încetul diferitele piese ale unui mare vis.
2. Autosugestia trebuie să fie….precisă.
Formularea autosugestiei trebuie să fie foarte exactă. Fiţi exacţi asupra cantităţilor, asupra timpului sau datei, asupra culorilor, asupra locurilor, asupra calităţilor, caracteristicilor scopului vostru. De exemplu, în loc sa spuneţi „Vreau mai mulţi bani” folosiţi mai degrabă o frază de genul „Până la data de 15 mai 2010, voi avea o sumă de X milioane.”
3. Autosugestia trebuie să fie ….concisă
Ca să fie 100% eficientă, autosugestia trebuie să rezume obiectivul în doar câteva cuvinte. Ideal este ca aceasta să nu depăşească 10-15 cuvinte. Cu cât va fi mai scurtă, cu atât fraza va fi mai uşor de memorat şi deci mai uşor de asimilat de către inconştient.
4. Autosugestia trebuie să fie… afirmativă.
O sugestie construită pe o frază negativă ne face să ne gândim sau să ne imaginăm o idee la care nu vrem să ne mai gândim. Dacă spuneţi „Nu mai sunt bolnav”, la ce vă face să vă gândiţi această frază? La boală, bineînţeles. Ori inconştientul nu mai trebuie să audă acest cuvânt sau gând, deoarece îl va lua de bun şi va reţine această idee de boală. Dacă spuneţi „Mă simt din ce în ce mai sănătos”, ideea principală pe care o va înregistra inconştientul va fi sănătatea. S-a demonstrat ştiinţific că subconştientul nu înţelege decât cuvintele cheie ale unei sugestii şi nu ţine cont de prepoziţii sau de negaţii.
Faceţi-vă deci sugestiile respectând acest principiu al afirmaţiei şi nu mai spuneţi „Nu mai sunt stresat”, spuneţi mai degrabă „Sunt calm şi destins”.
5. Autosugestia nu trebuie să fie ….condiţională.
Excludeţi orice sugestie la condiţional cum ar fi : „Aş vrea să…”, „Mi-ar plăcea să….”, „Ar trebui să…”, „Ar fi bine să…”, „Aş dori să…”, etc. Toate aceste sugestii sunt total ineficiente, pentru că ele nu traduc voinţa unei schimbări profunde. Obiectivul rămâne slab exprimat, iar sugestia riscă să nu fie luată în seamă.
6. Autosugestia trebuie să fie … pozitivă.
Nu vă limitaţi mental inhibându-vă dorinţele, interzicându-vă visele. Rămânând realişti şi cu perseverenţă, practic sugestiile vă pot aduce tot ceea ce vă imaginaţi şi credeţi. Rămânând pozitivi vă schimbaţi starea, vedeţi viaţa altfel. O sugestie pozitivă este întotdeauna bună şi împiedică spiritul să meargă spre latura negativă, pesimistă. Umpleţi-vă spiritul de sugestii pozitive şi vă veţi îndeplini multe dorinţe.
7. Autosugestia trebuie să fie …concretă.
Inconştientul este mai sensibil la un limbaj concret decât la un limbaj abstract, spre deosebire de conştient. Evitaţi cuvintele sau frazele care nu evocă nici o imagine, alegeţi cuvinte care vă entuziasmează, care evocă emoţii pozitive intense şi care formează o imagine clară a ceea ce doriţi să obţineţi.
8. Autosugestia trebuie să fie…simplă.
Inconştientul nu raţionează şi nu analizează. Frazele şi sugestiile prea complicate nu sunt înţelese de către inconştient. Un studiu a demonstrat că vocabularul folosit de către inconştient este acela al unui copil de 12 ani. Faceţi deci sugestii simple.
9. Autosugestia trebuie să fie … repetitivă.
Este de preferat să alegeţi o singură frază şi să o repetaţi fără încetare, astfel încât ea să fie prezentată de zeci de ori inconştientului, mai degrabă decât să construiţi o mulţime de sugestii. Puterea repetiţiei sugestiei, de multe ori studiată în psihologie, este de o eficienţă redutabilă.
10. Autosugestia trebuie să fie … lentă.
Contrar conştientului, care percepe uşor detaliile şi care este sensibil la un debit accelerat, inconştientul are nevoie de un debit lent şi de pauze dese, pentru a-şi ameliora înţelegerea. Repetaţi sugestiile, dar nu prea repede.
Ultimele sfaturi pentru autosugestie
Alegeţi un mediu destins:
Autosugestia poate fi practicată oriunde, chiar într-un cadru zgomotos. Dar este de preferat să găsiţi un cadru liniştit în care să vă concentraţi mai bine asupra autosugestiei.
Spuneţi autosugestia cu voce tare. Atunci când nu sunteţi singuri, singura formă a autosugestiei este să o repetaţi mental. Dar încercaţi să o repetaţi şi cu voce tare, măcar o dată; veţi constata că impregnarea ei în inconştient pe canalul auditiv o va întări în mod semnificativ .
Limita autosugestiei: oboseala. Autosugestia cere o anumită energie mentală : Nu o practicaţi atunci când sunteţi obosiţi intelectual şi când simţiţi că acest lucru v-ar cere un efort suplimentar; in acest caz nu va fi eficientă.
In încheiere, câte ceva despre gândurile pozitive….
Atunci când gândiţi pozitiv emiteţi unde pozitive care se răspândesc în jurul vostru ca razele soarelui şi devin contagioase. Atunci când răspândiţi bucurie, acest lucru se va resimţi în anturajul vostru la fel de pozitiv ca şi asupra voastră.
Gândirea pozitivă are o energie fabuloasă, de o putere extraordinară. Gândirea pozitivă atrage numai lucruri pozitive, bucurie, fericire, sănătate. Înlocuiţi gândurile negative cu gânduri pozitive şi astfel veţi alunga nefericirile din viaţa voastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu