joi, 13 ianuarie 2011

De ce mai întâi caracterul?



Caracterul unui om este caracteristica ce arată modul în care individul rezolvă problemele vieţii şi se manifestă în relaţiile cu el însuşi, cu semenii şi cu Natura.
Conform DEX: CARACTÉR, caractere, s.n. 1. Ansamblul însuşirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însuşire morală care se manifestă prin perseverentă, voinţă fermă şi corectitudine. Om de caracter.
Deci caracterul nu este reprezentat de vorbe, scrise sau vorbite, ci de idei ferme şi corecte şi de faptele prin care ideile prind viaţă. Caracterul poate fi bun sau rău . Cum se decide încadrarea unui om la caractere tari sau la caractere de evitat? Pentru asta se folosesc două criterii:
1. faptele lui;
2. corespondenţa faptelor sale cu interesul general.
Fără luarea în consideraţie a ambelor condiţii – aprecierea e incompletă şi inexactă.
Caracterul bun este capacitatea de a face fapte bune, de a respecta în purtarea sa valorile morale considerate „corecte” de grupul din care face parte.
Caracterul rău este însuşirea omului de a fi egoist şi a nu respecta valorile morale „bune”, de a se gândi numai la satisfacerea nevoilor şi instinctelor sale personale, neluând în consideraţie şi interesul colectiv.
Din punctul de vedere al moralei, caracterul este trăsătura esenţială a individului, de la care decurg majoritatea celorlalte carateristici ale purtării.
În general faptele (acţiunile) conforme cu valorile morale sunt nenaturale, deoarece contravin pornirilor instinctuale, şi rezultă numai ca urmare a unei constrângeri impusă de grup. Omul nu făptuieşte acţiunile morale bune în mod instinctiv, ci numai în urma unei gândiri din care rezultă avantajul acestei alegeri. Pentru a ajunge să raţioneze astfel, individul trebuie însă educat „bine” (educaţie morală) – în sensul constatărilor de mai sus.
În fond, toată „morala” reprezintă rezultatul unei transformări a individului uman (a animalului nou născut) datorată învăţăturii. Aproape că putem zice: „învăţătura este morala – şi invers”. Deci, moralitatea unui individ este strâns legată de cantitatea de învăţătură (în realitate – de educaţie) pe care a însuşit-o (însă e nevoie ca educaţia să fie corectă!). Fiind contrară instinctelor, orice fel de învăţătură: matematica, gramatica etc. va fi respinsă în mod natural de copii şi trebuie făcută prin constrângere (la adulţi apare însă interesul pentru învăţătură, căci ei sunt în stare să constate că le uşurează viaţă).
Atât răul cât şi binele sunt molipsitoare, numai că binele se răspândeşte cu viteză mult mai mică.

Prin educaţie se poate modifica atât mentalitatea cât şi caracterul individului. Educaţia morală înseamnă formarea unui caracter bun. Această educaţie „bună” se poate face:

- în diverse locuri: în familie, în şcoală, în societate, în armată, în instituţii de reeducare (închisori, lagăre etc.);

- în multe feluri: prin învăţare, constrângere etc.;

- în orice împrejurare: la joacă, la lucru, în şcoală, într-o călătorie şamd.

Există însă şi educaţie „rea”. Aceasta înseamnă cel mai adesea fie lipsa oricărei educaţii, fie o educaţie bazată pe alte principii morale decât cele pe care le considerăm noi că sunt „bune”.

Din cauză că purtarea „rea” ţine de corp (instincte), practic nu se poate face educaţie morală fără a implica şi corpul, doar pe calea minţii. De aici rezultă necesitatea educaţiei fizice formatoare de caracter.

Individul care respectă valorile morale datorită raţionamentului are o purtare etică şi contribuie astfel la bunul mers al grupului (comunităţii, naţiunii) sale.
Există şi posibilitatea ca după o perioadă îndelungată de purtare etică, unii indivizi să se transforme interior, ajungând să-şi controleze (sau atrofieze) instinctele. În acest caz ei vor respecta valorile morale în mod instinctiv, fără să se mai gândească, iar purtarea lor se numeşte morală. Foarte puţini indivizi ajung însă la o purtare morală.

Scopul întregii străduinţe în vederea civilizării oamenilor este dispariţia purtărilor imorale, adică dispariţia Ego-centrismului, neutralizarea Eu-lui. Dificultatea comportării morale constă în respectarea intereselor general, ale celorlalţi (conform raţiunii), înaintea celor personale (cum cer instinctele). Drumul spre desăvârşire este marcat de îndemnul “gândeşte şi munceşte (cu cap)”, prin care individul ajunge să se antreneze mereu, să-şi autocontroleze instinctele şi perfecţioneze trăsăturile corporale, mintale şi spirituale, fără încetare, până devin „corecte”.

2 comentarii:

claudiu spunea...

Anca ne pregatesti pentru viata, ne oferi informatii interesante. Imi plac ultimele articole.Felicitari,Anca

irinacoriu spunea...

Felicitari!, draga mea. Ultimele articole publicate ne-au captat interesul, ne oferi informatii de protectia mediului, din viata- e important caracterul unui om, trebuie sa ne educam copiii, ei vor fi generatia de maine, in directia formarii unui caracter bun.

Postări populare