Astăzi, problematica funcţiilor pădurilor se regăseşte la locul cuvenit, în contextul economiei forestiere a oricărei ţări cu silvicultură avansată, pădurile fiind împărţite după destinaţia ce le-a fost atribuită, în două mari categorii corespunzătoare celor două tipuri de funcţii, după cum urmează:
- grupa I: păduri cu rol deosebit de protecţie;
- grupa a II-a: păduri de producţie şi de protecţie.
Prima a cunoscut o recunoaştere din ce în ce mai amplă la nivel mondial, în ultimele patru decenii, sub aspectul importanţei sale vitale pentru întreaga societate omenească.
Într-o definiţie sintetică, prin funcţiile de protecţie a pădurilor, se înţelege exercitarea de către acestea a unor influenţe favorabile sau servicii utile societăţii.
Chiar dacă, o lungă perioadă de timp, oamenii nu au simţit nevoia justificării acestor funcţii tocmai pentru că nu duceau lipsa efectelor lor benefice, în prezent, dar mai ales în perspectivă, cele care vor deţine întâietatea în faţa necesităţilor şi preocupărilor oamenilor vor fi, fără îndoială, tocmai funcţiile de protecţie.
Între factorii care vor influenţa în mod decisiv această ierarhizare se situează, cu prioritate, industrializarea, cu toate componentele ei poluante, şi dinamica complexului factorilor demografici, în cadrul căruia urbanizarea, pe fondul general al creşterii populaţiei, îşi va spune cuvântul fără doar şi poate.
Foarte important de reţinut este faptul că funcţiile de protecţie se manifestă sub forma acestor influenţe favorabile sau a unor servicii utile numai în zona în care există pădurea, ele neputând face obiectul unui schimb ca în cazul lemnului, nefiind deci, transportabile.
Între numeroasele influenţe favorabile exercitate de pădure, se regăsesc cu prioritate următoarele:
- apără solul împotriva eroziunii şi degradării sale;
- protejează apele curgătoare, asigurându-le un debit constant, limpezime, împiedicând transportul de materiale;
- influenţează favorabil extremele de temperatură;
- diminuează viteza vântului;
- înfrumuseţează şi înnobilează peisajul;
- purifică aerul atmosferic, îmbogăţindu-l în oxigen;
- creează condiţii excelente pentru destindere şi recrearea capacităţii fizice, psihice şi intelectuale.
Multitudinea funcţiilor de protecţie a generat, firesc, o serie de preocupări, studii şi cercetări pentru clasificarea acestora. În ţara noastră, prima asemenea ierarhizare aparţine profesorului şi cercetătorului Popescu – Zeletin, unul dintre marii silvicultori, care în anul 1954 identifică 5 categorii de funcţii de protecţie ale pădurilor. Cercetările ulterioare asupra funcţiilor de protecţie ale pădurilor au înregistrat unele elemente noi, astăzi, clasificarea în vigoare a funcţiilor de protecţie este următoarea:
a) funcţia de protecţie a apelor;
b) funcţia de protecţie a terenurilor şi solurilor;
c) funcţia de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători;
d) funcţia de recreere;
e) funcţia de interes ştiinţific şi de conservare a fondului genetic – forestier.
Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au impins dezgolirea muntilor si dealurilor pana la limite vecine cu calamitatea.
Deşerturi tinere
Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei .Desigur, in aceasta privinta calculele sunt foarte precare. Recurgem totusi la unele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva.La sfarsitul Imperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscaya pana la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.
In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiune purificatoare asupra aerului , absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub forma atat de necesarului oxigen.Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia oamenilor si animalelor, doua treimi sunt absorbite de paduri, acei “plamani verzi” ai Pamantului, carora le datoram atat de mult.
Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilor raurilor.De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambianta biofizica indispensabila localitatilor balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante si animale foarte utile etc.
Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata insasi nu sunt posibile.Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafata uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial isi face loc parerea ca aceasta reprezinta un minimum necesar,sub care omenirea nu-si poate permite sa coboare.In conditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, cand un singur automobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar raurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii, spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea nerationala a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.
Reversul civilizaţiei urbane: munţii de deşeuri
Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibila si aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati de reziduri de tot felul.Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi din centrele urbane sunt numai doua din aspectele acestui fenomen nociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele, si-a modificat serios continutul. Pentru gospodariile taranesti traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite de animale, care putrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fie imprastiate pe camp pentru fertilizare.Exista practic o reciclare naturala completa ce se consuma aproape la fel si in perimetrul oraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie cat de felul de viata de la sate.
Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizarii vertiginoase , cand doi din cinci locuitori ai globului traiesc deja in orase – fata de unul din sapte la inceputul secolului. Dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene “produce” mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo trei ori mai mult.De obicei, drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense, poluand solul, aerul si apele subterane.Si mai grav e ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacteriilor si, practic, nu se recicleaza pe cale naturala.
Evacuarea rudimentara a gunoaielor a inceput sa puna serioase probleme in zonele puternic urbanizate din Occident inca de acum mai bine de o suta de ani.In 1870, in Anglia, si in 1892, in Germania, pentru marile orase s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu valorificarea partiala a caldurii pentru producerea de abur si curent electric.Sistemul de incinerare s-a extins si per-fectionat mult, optandu-se pentru arderea centralizata in mari uzine, mai avantajoasa pentru marile orase. Preocupanta ramane nu numai problema asigurarii salubritatii in perimetrele urbane si in vecinatatea lor.Astazi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveala ambalaje de plastic si cutii de conserve, in primul rand pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar si in alte parti.Prezenta acestor obiecte aruncate si a multor altora se intalneste, din pacate, si in poienile muntilor, si pe malul raurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde oraseanul “evadeaza” in sanul naturii, fara a renunta macar pentru scurt timp la comoditatile locuintei si la gestul reflex de a arunca resturile.
„Infernuri ecologice”
Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera aproximativ un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze.Pe langa arderea combustibililor – carbune, petrol, lemn, gaze naturale – probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. – ca si circulatia automobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoarelor etc.
Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plina natura, grosul poluarii atmosferice provine din orase, caci aparitia industriei fie ca are loc in orase, fie creeaza ulterior orase. Abordand aceasta problema, specialistii considera ca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare, si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea aerului este de neconceput fara aportul decisiv al ariilor verzi.
Nostalgia apei de izvor
Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pe gratis, nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila. Si inca in continua crestere.Caci apa, acest al doilea element in ordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a devenit si el un produs industrial.In preajma marilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de “tratare” a apelor naturale, prin decantare, filtrare, serilizare de mai multe feluri etc.
La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime.Chestiunea e ca 97 la suta din apa globului este sarata, iar din restul de 3 la suta cea mai mare parte se afla in ghetari.Rezulta ca populatia lumii are la dispozitie pentru consumul personal si pentru activitatile sale economice numai in jur de 1 la suta din volumul de apa dulce, respectiv cea din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice.Chiar si asa, ar fi mai mult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole ale inzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum puternic poluata.In ansamblul poluarii, ponderea apelor uzate – menajere si industriale – este covarsitoare.
Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii “perforati” de “ploile acide”, la poluarea apei expresia caracteristica ar putea fi considerate “mareele negre”, adica poluarea, practic continua, cu petrol a marilor si oceanelor lumii, avand efecte dezastroase asupra florei si faunei marine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu